In Escale in timp si spatiu, ca de altfel in mai toata opera sa, N. Steinhardt abordeaza domenii dintre cele mai variate.In „notele necronologice de drum” din Elvetia, Franta, Belgia si in convorbirile purtate in redactia revistei Vatra si in notele „literare si de alt fel”, comentariile operelor lui Dostoiesvki, Camus sau Ion Pillat se impletesc cu consideratii privitoare la istorie, stiinta si a...

In Escale in timp si spatiu, ca de altfel in mai toata opera sa, N. Steinhardt abordeaza domenii dintre cele mai variate.In „notele necronologice de drum” din Elvetia, Franta, Belgia si in convorbirile purtate in redactia revistei Vatra si in notele „literare si de alt fel”, comentariile operelor lui Dostoiesvki, Camus sau Ion Pillat se impletesc cu consideratii privitoare la istorie, stiinta si arhitectura, intr-un discurs fluid, care captiveaza imediat cititorul.

„Posesor al unei culturi invidiabile pe care o foloseste cu eleganta senioriala, Steinhardt se arata cu atit mai convingator si mai cuceritor cu cit raportarile sale sint de natura sa demonstreze valoarea comparativa a modelelor propuse. S-ar putea cita multe rinduri sau pagini, de la observatiile atit de subtile incit provoaca surisul de bucurie al descoperirii intelelctuale si sufletesti pina la divagatiile, totdeauna de mare interes, care justifica sicronismul lovinescian prin erudite citatii si invocari...” (Mircea Ivanescu)

„Om de vasta cultura, nelinistit, iscoditor, cautator al sensului ascuns, realizator de conexiuni aparent imposibile, iubitor al nuantelor si posedind o incredibila deschidere spre noutate, N. Steinhardt se prezinta ca o personalitate mereu tinara si care scrie intr-o permanenta stare de bucurie. Dinamismul gindirii sale obliga la scrutarea profunzimilor, la inovatie, la patrunderea in camarile abia intredeschise ale ideilor, la indrazneala. In Escale in timp si spatiu fac casa buna fragmentul memorialistic cu dialogul, critica teatrala cu cea literara, recenzia de carte cu filmul, analiza unui gen muzical sau a unei personalitati din domeniu cu determinari filosofice. Varietatea temelor si a tipurilor de abordare isi gaseste implinirea si, pina la urma, se reduce la a descoperi ca fiecare act de cultura, fiecare carte, un vers ori o piesa de teatru (si chiar modalitatea in care ea este jucata) poseda – prin referire pozitiva sau negativa la ele – un sens, o invatatura, o cheie sapientiala, chiar morala.” (Stefan Iloaie)